Alina Ceban

De când am devenit parte a acestei comunități, nu încetez să spun că sunt înconjurată de oameni foarte deschiși și prietenoși.

Primul pas în carieră este întotdeauna o provocare și de aceea am construit un program internațional dedicat celor curioși, celor care vor să exploreze, să se reinventeze și să își valorifice potențialul.
ING International Talent Programme (ITP) este un program de doi ani concentrat pe învățare și dezvoltare cu scopul de a-i pregăti pe viitorii lideri din ING.

Colega noastră, Alina Ceban (Finance Trainee @ING Bank România) ne-a povestit despre experiența ei în cadrul ITP.

Povestește-ne puțin despre ceea ce faci în acest moment

În octombrie 2020 m-am alăturat în echipa ING Bank România ca Finance Trainee. De atunci și până în prezent, am avut ocazia să explorez mai mult activitatea din echipele Finance Business Partnering și Change & Governance. De când mi-am început activitatea în ING am lucrat de la distanță, dar am întâlnit aici o echipă mereu dispusă să mă ajute și să înțeleg mai bine activitățile în care sunt implicați.

Pe lângă activitatea pe care o desfășor la nivel local, fac parte și dintr-un proiect global cu alți trainees din program. Împreună, ne-am implicat într-un proiect numit Transaction Services Sustainability cu scopul de a identifica un produs nou sau de a modifica un produs existent din aria de Transaction Services, pentru a-l face sustenabil. A fost o experiență provocatoare și utilă: fiind un grup cu expertiză și abilități din domenii diferite, am avut ocazia să aflu mai multe despre acest domeniu atât de actual. Mai mult decât atât, am creat relații de prietenie cu colegi din colțuri diferite ale lumii.

De ce ING International Talent Programme?

Programul este unul provocator și plin de experiențe de învățare. Pe lângă training-urile la care trebuie să particip sau experiența căpătată în activitatea de zi cu zi, ai oportunitatea de a obține și certificări importante pentru acest domeniu (de exemplu, CFA, ACCA etc.).

După terminarea studiilor, nu știam care ar fi zona pe care aș vrea să mă concentrez și am aplicat la acest program pentru diversitatea pe care o are și anume, oportunitatea de a explora mai multe arii din companie,

M-a și atras foarte mult cultura ING și prezența sa globală. Revenind în România după 3 ani de studii în UK, îmi era puțin teamă dacă mă voi putea reintegra, dar acum sunt înconjurată de colegi foarte deschiși și prietenoși.

Dacă ar trebui să convingi pe cineva cunoscut să aplice la program, cum i-ai descrie experiența?

Nu cred că este nevoie de foarte multă muncă de convingere. Toți prietenii mei știu că experiența aceasta este una foarte frumoasă și sunt mândră să fiu parte din această comunitate.

Înapoi sus
Asculta