Internship de vară în timpul pandemiei

Internshipul a reprezentat din totdeauna o bună oportunitate pentru studenți de a căpăta experiență, de a cunoaște profesioniști în domeniul de interes și de a interacționa cu oameni cu pasiuni comune. Deși contextul actual este unul dificil, pentru 4 studenți ai Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației a fost momentul oportun de a lua parte la o experiență de învățare. Astfel, Costi Crăciun, Mădălina Oanță, Denisa Stroe și Vlad Stroie au decis ca vara aceasta să se înscrie în programul de internship ING Bank România.

Pe parcursul celor 2 luni, îndrumați de colegii noștri, aceștia s-au implicat în activități din aria Data Warehouse, Service Desk sau zona DevOps pentru a-și dezvolta noi cunoștințe și pentru a fi cu un pas mai aproape de o carieră în domeniul IT.

Despre ING știau de la prieteni și colegi și, deși au mai interacționat cu alți angajatori, sau au fost implicați în programe de voluntariat, internshipul ING a reprezentat pentru ei prima ocazie de a lucra alături de oameni cu expertiza în IT. „Interviul m-a convins că este un mediu propice dezvoltării mele și am hotărât să și accept internship-ul” ne mărturisește Costi.

Cum a arătat programul de internship în plină pandemie? A fost o experiență la fel de reală, chiar dacă din confortul de acasă. Programul s-a desfășurat online, iar asta nu a fost o piedică în calea adaptării și integrării studenților. „Faptul că toată activitatea s-a desfășurat online nu m-a afectat atât de mult, comunicăm foarte bine prin Microsoft Teams, iar prin intermediul share screen-ului am reușit să învăț, să mă dezvolt și să-mi doresc să aprofundez domeniul acesta cât mai mult”, spune Vlad. „Colegii m-au sprijinit în tot ce am făcut, mi-au fost alături la fiecare pas și m-au ajutat cu întrebările și nelămuririle pe care le-am avut.”, continuă Mădălina.

Cele 2 luni au însemnat pentru tinerii entuziaști experiențe, cunoștinte, și prieteni noi și, totodată, un prim pas către o carieră. „Mi-a plăcut foarte mult atmosfera primitoare, interacțiunea cu colegii și posibilitatea de dezvoltare profesională și personală pe care o pot avea ca angajat” ne povestește Costi.

Astfel, au ales să accepte provocarea de a rămâne în ING datorită perioadei plăcute a internshipului, în care au învățat lucruri atât din zona de IT, cât și despre business, dar și datorită oportunităților de dezvoltare. „Mi-a plăcut că, pe lângă partea tehnică, am învățat și lucruri legate de business, ceea ce mi se pare foarte important atunci când lucrezi într-o bancă, chiar dacă nu iei contact direct cu acele lucruri” spune Denisa.

Costi, Vlad, Mădălina și Denisa, 4 studenți ce au în comun dorința de a se dezvolta, pasiunea pentru domeniul IT dar și pentru sport, lectură sau călătorii, acum sunt colegi și la job, nu doar la facultate.

  • Costi Crăciun, Feature Engineer, îmbină acum cunoștințelor de business, proces și IT pentru a încorpora cerințele clienților în cadrul specificațiilor sistemelor. 
  • Mădălina Oanță, Helpdesk Officer, acordă suport colegilor atunci când echipamentele sau serviciile IT nu funcționează. 
  • Denisa Stroe, Feature Engineer, realizează teste la nivel de aplicații și identifică bug-uri pentru a fi soluționate. 
  • Vlad Stroie, Development Engineer, centralizează date din sistemele ING pentru diverse rapoarte. 

Le dorim mult succes în continuare și multe experiențe frumoase în ING Bank România. 

Înapoi sus
Asculta