Oana Filip

Îmi amintesc cu plăcere și entuziasm de primul produs bancar la dezvoltarea căruia am contribuit din plin. Eram angajată de câteva luni, iar echipa mi-a acordat încredere și suport.

Spune-ne ceva despre tine

Sunt Oana, iar rolul meu este de Product Owner în cadrul squad-ului de Digital Integration din segmentul de Business Banking al ING Bank România. Eu și colegii mei din trib suntem responsabili cu accelerarea procesul de digitalizare în această arie.

M-am alăturat echipei ING în 2008 și am început în segmentul de Retail Banking ca trainee, unde am lucrat pe partea de dezvoltare produse pentru Home’Bank. Ulterior, am făcut trecerea către Business Banking deoarece mi-am dorit să înțeleg mai bine cum funcționează și alte divizii din bancă. Aici m-am ocupat de oferta de produse pentru clienți persoane juridice (IMM-uri) și am învățat cum să dezvolt un produs din etapa de concept până la validare.

Restul timpului meu le aparține celor doi copii poznași, care deja recunosc toate reclamele ING și mă încurajează în mod activ să cumpăr jucării (evident) pentru ca ei să mă ajute să le plătesc cu telefonul mobil sau cu smartwatch-ul.

În rest, îmi plac lucrurile simple, îmi e dor să  călătoresc, să simt vântul și mângâierea soarelui, să cunosc oameni noi și să descopăr locuri minunate. În același timp, nu refuz niciun moment de relaxare în fața televizorului pentru un film pe Netflix sau pentru a citi cu interes o carte (fie că vorbim de beletristică, cărți motivaționale sau despre dezvoltarea copiilor).

De ce programul Management Trainee?

Am văzut anunțul despre program la avizierul facultății întâmplător, atunci când oportunitățile comunicate online nu erau atât de la îndemână. Din acel anunț, țin minte că leul ING îmi era oarecum familiar, ceea ce m-a determinat să caut mai multe informații. Așa am ajuns să aplic chiar în ultima zi în care mai erau deschise înscrierile.

La acel moment, în cadrul programului erai direcționat către linia de business potrivită, lucru care se stabilea în urma interviului. Pentru mine, recomandarea a fost către a doua opțiune din lista mea. Nu am fost foarte încântată la început, dar s-a dovedit o experiență potrivită pentru mine, mai ales că segmentul de Retail se afla la început, iar echipa era formată din alți colegi deschiși și entuziaști, pregătiți oricând să ajute și să facă lucrurile mai bine.

Care este povestea ta preferată din programul Management Trainee?

Îmi este greu să aleg o singură poveste. Sunt multe momente de care îmi amintesc cu drag și care mi-au definit cariera. Programul de trainee chiar mi-a rămas în suflet și îl promovez ori de câte ori am ocazia. Îmi amintesc cu plăcere și entuziasm de primul produs bancar la dezvoltarea căruia am contribuit din plin. Eram angajată de câteva luni, iar echipa mi-a acordat încredere și suport. Într-o perioadă scurtă am reușit să  dam posibilitatea clienților să își deschidă depozite la termen via Home’Bank, produse care pe atunci nu se aflau în oferta curentă. Acesta a fost momentul în care am realizat că partea de dezvoltare și management de produs e cea care mi se potrivește cel mai bine.

În ceea ce privește partea internațională a programului, fiecare revedere cu colegii din program era o experiență frumoasă. Cea care a avut cel mai mare impact asupra mea a fost prima ediție, unde ne-am întâlnit în jur de 200 de trainee din toată lumea. Îmi amintesc că ne doream foarte mult să avem o discuție și cu CEO-ul grupului ING de la momentul respectiv. Am stat multe ore să ne gândim cum să îl convingem și așa am ajuns să creăm un video cu contribuția fiecărui participant, video care a ajuns la acesta, iar eforturile noastre au fost răsplătite. Aproape de finalul programului, am avut ocazia să îl cunoaștem și să interacționăm direct cu el.

Înapoi sus
Asculta